Senatul României a respins ieri, 27 aprilie, Propunerea legislativă pentru reglementarea, autorizarea și protecția activităților de natură sexuală („legea prostituției”).
Această decizie a Senatului confirmă incompatibilitatea inițiativei legislative cu demnitatea umană și cu valorile specifice unui stat democratic.
OCDL a atras atenția asupra faptului că transformarea prostituției într-o profesie recunoscută de stat ar presupune legitimarea și normalizarea unor forme de exploatare a persoanei, reducând corpul uman și intimitatea la o simplă dimensiune economică și comercială.
În același timp, reglementarea și monetizarea unei astfel de activități ridică serioase probleme de ordin moral, social și juridic, cu potențial impact asupra coeziunii sociale, egalității între femei și bărbați, precum și asupra protecției persoanelor vulnerabile.
Propunerea legislativă urmează să fie transmisă Camerei Deputaților – cameră decizională.
OCDL va continua să monitorizeze parcursul legislativ al acestei inițiative și va interveni, ca și până acum, prin argumentații și demersuri instituționale, în susținerea unei soluții definitive de respingere.



0 Comments
Trackbacks/Pingbacks