14, March 2025
Oficiul Crestin pentru Drepturi si Libertati

Proiectul educațional francez EVARS – o lecție pe care România nu trebuie să o urmeze

Proiectul educațional francez EVARS: O lecție pe care România nu trebuie să o urmeze

Zilele acestea, Ministerul Educației din Franța a aprobat proiectul educațional EVARS (Éducation à la Vie Affective, Relationnelle et Sexuelle), care urmează a fi integrat în curriculumul școlar național începând cu toamna anului 2025.

Acest program, sub pretextul educației emoționale, relaționale și sexuale promovează concepte radicale despre identitatea de gen, relativizarea sexului biologic, hipersexualizarea prematură a copiilor și, în definitiv, normalizarea unor idei care contravin firescului, fără a ține cont de valorile familiei naturale, de realitățile biologice și de dreptul internațional al părinților de a-și educa copiii conform propriilor convingeri (în special în domenii sensibile precum moralitatea și sexualitatea).

În numele educației, programul francez promovează, începând de la grădiniță, teme și concepte despre sexualitate și gen, fără a permite părințiilor să refuze participarea copiilor la aceste ore.

Aceste teme urmăresc, printre altele:

  • DECONSTRUCȚIA STEREOTIPURILOR DE GEN, elevii fiind chiar încurajați să-și exploreze identitatea de gen și să-și pună la îndoială sexul biologic;
  • SEXUALIZAREA PREMATURĂ A COPIILOR. Copiii sunt expuși la teme precum consimțământul în relații intime – o temă nepotrivită pentru vârsta lor fragedă, ridicând riscul maturizării forțate și expunerii precoce la teme neadecvate vârstei lor;
  • OBIECTIFICAREA ȘI PRESIUNEA SOCIALĂ. Programul riscă să normalizeze hipersexualizarea copiilor, exact în perioada în care aceștia își formează principiile și valorile de viață.

 

Din nefericire, acest program promovează agende ideologice în detrimentul unei educații bazate pe fapte științifice și pe realitățile biologice, în detrimentul unei educații sănătoase adaptate etapelor firești de dezvoltare ale copiilor.

Educația trebuie să formeze caractere solide și să ofere cunoștințe obiective, nu să fie un instrument de propagandă ideologică.

Așadar, dacă Franța a ales să urmeze/consolideze această direcție, România, ca stat cu o populație majoritar creștină, trebuie să învețe din experiențele acesteia și să-și apere principiile educației bazate pe moralitate și dezvoltare sănătoasă, în acord cu identitatea sa culturală și spiritual-creștină.

5 Comments

  1. Doamne fereste! De unde scoateti aceste aberatii. Copii trebuie absolut sa fie invatati despre aceste aspecte, mai ales la scoala, pentru a nu mai exista cautarea de informatii din medii obscure. Este nevoie ca toti sa aiba acelasi nivel de expunere la cunoastere, pt a nu fi tentati sa faca asta din locuri nepotrivite, deoarece este demonstrata curiozitatea lor in ceea ce priveste acest aspect. Si daca nu primesc informatiile de la scoala, familie, vor cauta in medii ce promoveaza pornografia.

    Reply
  2. Minciuni! Este o publicație cu instrumente pentru educatori, consilieri sau profesori care se confruntă cu întrebări ale minorilor despre sexualitate, emoții și relații. Evras nu abordează “efectele pozitive ale materialelor pornografice”. Ghidul pornește pur și simplu de la premisa că, mai devreme sau mai târziu, toți copiii vor intra în contact cu imagini cu conținut explicit și vor pune întrebări țintite. Evras se bazează pe întrebări care vin de la copii și ghidează educatorul sau profesorul către răspunsurile corespunzătoare. Au fost și proteste pentru că circulă o serie de informații potrivit cărora copiii „sunt învățați să se masturbeze”, că li se spune că “pornografia are efecte pozitive” și că “promovează transsexualitatea. Deschideți-vă mintea, nu vă mai lasați manipulați despre ceea ce scriu alții, mergeți la sursă, informați-vă direct și corect, nu din aricole precum acesta.

    Reply
  3. Voi chiar trăiți în evul mediu! Ați citit măcar un paragraf din acest program? Ați fost și voi copii și ați fost curioși de propriul corp? Nu cred ca ați crescut cu gândul numai la biblie și icoane. Copii trebuie să învețe ce este corpul uman, ce este intimitatea, ce este respectul de sine și mai ales să învețe să zică nu în fața agresorilor. Aceste aspecte sunt esențiale în viața persoanelor. Toți copii sunt curioși, toți copii simt sexualitate pentru ca așa este normal, așa se dezvoltă corpul din punct de vedere biologic atunci când la pubertate sunt invadați de hormoni. Ei trebuie ajutați să înțeleagă toate etapele, ce este bine și ce este greșit. Trebuie să înțeleagă toate aspectele și consecințeleînceperii vieții sexuale. România este pe primul loc în Europa la mame minore. Nu văd nici o biserică care să vină să aibe grijă de aceste mame. Văd doar ca biserica condamnă educația dar totuși îndeamnă la abstinenta fără să explice pe limba copiilor. Pe principiul “crede și nu cerceta”. Oare persoana care a scris acest articol nu a fost copil? Nu a avut curiozități sexuale când era copil?

    Reply
  4. Este adevarat ca trebuie educati copiii din perspectiva sexuala, insa educatia se face de catre educatori impartiali, decenti si sanatosi mintal (si aici ma referi la paparude de profesori pe care i-am vazut online pe la american, mandri ca ei vor converti cat mai multi copii catre devianta sexuala) Educatia trebuie sa inceapa la o varsta corespunzatoare, intr-un mediu corespunzator. Este foarte usor sa pervertesti, sa manipulezi si sa dai o directie gresita tinerelor minti curioase si avide de cunoastere. Eu sunt pentru educatie sexuala, dar facuta cu bun simt si responsabilitate. Si generatiei mele i s-a facut educatie sexuala in scoli, erau programe voluntare, au venit asistenti medicali si s-au perindat pe la toate clasele, prezentand prezervative si vorbindu-ne despre lucrurile respective (pe la finalul anilor ’90). Traim intr-o lume bolnava si perversa, iar trecerea de la normalitate la gresit este asa de putin sesizabila in ultima vreme, incat devine alarmant.

    Reply
  5. Aveți perfectă dreptate. Am discutat personal cu o învățătoare din Franța, de origine română. Confirmă mare parte din acuzele aduse acestui program.

    Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *