27, August 2026
Oficiul Crestin pentru Drepturi si Libertati

Libertatea religioasă nu este un criteriu de excludere!

Ministerul Educației a emis un proiect de ordin prin care propune introducerea unei condiții potrivit căreia un elev care face parte dintr-o asociație religioasă nu poate candida pentru o funcție în cadrul Consiliului Național al Elevilor – structură națională de reprezentare a elevilor din învățământul preuniversitar.

Potrivit Legii nr. 489/2006, asociația religioasă este una dintre structurile prin intermediul cărora persoanele își pot manifesta în mod colectiv credința religioasă, alături de culte și grupările religioase. Aceasta nu trebuie confundată cu asociațiile neguvernamentale (ONG-uri), care sunt guvernate de un cadru legal distinct.

A exclude un elev de la posibilitatea de a candida în CNE pentru simplul fapt că aparține unei astfel de structuri religioase înseamnă a condiționa exercitarea unui drept de renunțarea la o formă de manifestare a libertății religioase.

Legea prevede expres că nimeni nu poate fi supus vreunei discriminări sau pus într-o situație de inferioritate pentru credința, apartenența ori neapartenența sa la o grupare, asociație religioasă sau cult.

Acest proiect de modificare și completare a Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național al Elevilor ridică probleme serioase de legalitate și constituționalitate, motiv pentru care OCDL a transmis Ministerului Educației un punct de vedere prin care a solicitat și argumentat necesitatea eliminării integrale a acestei condiții de eligibilitate din proiect.

„Legea prostituției” respinsă de Senat

„Legea prostituției” respinsă de Senat

Senatul României a respins ieri, 27 aprilie, Propunerea legislativă pentru reglementarea, autorizarea și protecția activităților de natură sexuală („legea prostituției”). Această decizie a Senatului confirmă incompatibilitatea inițiativei legislative cu demnitatea...

read more

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *